Întrebări frecvente

Ce ne întreabă frizerii.

Dacă nu găsești răspunsul aici, scrie-ne.

Clienții mei trebuie să instaleze o aplicație?

Nu. Primesc un mesaj cu butoane și, dacă vor, un link personal unde își văd programarea și look-ul. Fără cont, fără parolă, fără aplicație.

Eu trebuie să instalez ceva?

Nu. Agenda o vezi pe telefon, într-o pagină web pe care o poți pune pe ecranul principal ca pe o aplicație.

Ce se întâmplă dacă un client nu vrea să-i țineți locul?

Bifează o singură dată „nu-mi mai ține loc” și de atunci se programează doar când vrea el. Nimeni nu e obligat.

Nu se enervează clienții de atâtea mesaje?

În mod normal pleacă un singur mesaj pe tunsoare, cererea de confirmare. Mesajul de revenire („nu te-am mai văzut”) pleacă rar, doar clienților care au sărit mult peste ritmul lor, iar oricine le poate opri dintr-un clic, din orice mesaj.

Cum se mută clienții mei în Tunso?

Îi imporți din agenda telefonului sau dintr-un fișier exportat din altă aplicație, din panoul tău; te ajutăm și noi dacă vrei. Clienții nu trebuie să se înscrie. Ritmul fiecăruia se învață din vizitele următoare.

Ce se întâmplă cu un loc neconfirmat?

După 24 de ore fără răspuns, locul se eliberează. Îl primește întâi un client de-al tău care a trecut de ritmul lui obișnuit, apoi cineva de pe lista de așteptare. Primul care acceptă îl ocupă.

Pot să-mi iau clienții dacă renunț?

Da. Lista ta de clienți, cu istoricul, o exporți oricând. Clienții sunt ai tăi, nu ai noștri.

Lucrez în frizeria altcuiva. Se poate?

Da. Tunso e făcut pentru frizer, nu pentru clădire. Dacă te muți la altă frizerie, agenda și clienții vin cu tine. Dacă lucrați mai mulți în aceeași frizerie, fiecare își face contul lui.

Merge și pentru manichiură, cosmetică sau altceva?

Pornim cu frizerii. Același circuit se potrivește oricărui serviciu la care clientul are omul lui și revine regulat, iar asta vine după.

Pot folosi domeniul meu, de exemplu frizeriata.ro?

Da. Site-ul și programările pot merge direct pe domeniul tău, în locul adresei nume.tunso.ro (care rămâne și ea valabilă). Ne scrii domeniul, îți spunem ce setare faci la firma de la care l-ai cumpărat, iar noi ne ocupăm de rest, inclusiv de certificatul de securitate. E inclus în Pro. N-ai încă un domeniu? Ți-l putem lua noi, pe numele tău, din panou (un .ro costă 75 lei pe an, cu TVA).

Cât costă?

Site-ul și programarea online sunt gratuite (modul Manual). Pro, cu mesajele și locurile rezolvate automat, e gratuit primele 30 de zile, fără card, apoi costă 59 lei pe lună, cu TVA inclus. Dacă nu-l alegi, contul trece singur pe Manual. E-mailurile sunt incluse; mesajele automate pe WhatsApp vin în curând, de pe numărul Tunso, fără să conectezi nimic: 20 de mesaje gratuite pe lună, apoi 0,60 lei mesajul, dintr-un credit preplătit, doar pentru mesajele pe care le bifezi.

Cine e în spatele Tunso?

WOW SITE EXPERT SRL, din Baia Mare, firmă care face de peste zece ani site-uri și aplicații. Tunso se construiește împreună cu primii frizeri care îl folosesc.

Încearcă-l cu clienții tăi.

Contul e gratuit. Fără card, fără contract.

Îmi fac contul